De câte ori mă uit la patinaj artistic, am inima
foarte mică.
Simt că toţi vor rata câte o figură şi simt ce
tragedie este pentru ei. Se vede pe patinatori şi-mi pot închipui sentimentul.
Dar, acum vreun
an, am văzut ceva minunat la televizor.
Am văzut un
patinator căruia nu-i era frică.
Şi l-am urmărit
şi eu fără să-mi fie frică.
Părea că
stăpâneşte şi domină patinoarul.
Părea că orice
piruetă va veni, el nu va cădea.
Părea că dacă va
cădea, nu va durea de loc, la mine sau la el.
Părea că este
născut acolo, că trăieşte acolo, că nimic nu l-ar putea atinge vreodată, cât
timp este pe patinoar.
Nu mai vreau să
ştiu altceva despre el deocamdată, moderatorul
a spus că trăieşte ca un om modest, din câte îmi amintesc.
Tot ce vreau să-mi amintesc este forţa, hotărârea,
pasiunea, norocul lui.
Şi cel mai mult, dorinţa de-a găsi cândva, la
rândul meu, gheaţa mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu