Secretul unei mici dansatoare

În seara asta sunt tensionată.

Ies din duş, hotărâtă să mai citesc ceva la economie.

E ora 23.20.

Parcă sunt un pic mai relaxată după duş.

Un buton de ON mă atrage spre aparat.

Muzica intră în cameră blând şi inchid lumina.

Apoi dansez.

Şi e totul altfel după 5 minute.

Dansul este pasiunea mea.

Îmi dau seama că sunt între cele mai norocoase fiinţe în acest moment.

Şi in multe altele ca acesta.

Şi­‑mi dau seama că nu mai pot fii supărată pe nimeni.

Îmi dau seama că am atât de multă BUCURIE, PLĂCERE ŞI ÎMPĂCARE in viaţă încât nu mai am dreptul să fiu dură, neînţelegătoare.

Îmi amintesc cum este să nu ai lucrurile acestea în viaţa ta, îmi trece orice sentiment negativ, şi‑mi dau seama din nou ce norocoasă sunt.

Deci...

DESCOPERIŢI‑VĂ PE VOI ÎNŞIVĂ!

GĂSIŢI‑VĂ PASIUNI, PLĂCERI!

DEDICAŢI‑VĂ LOR!

ABANDONAŢI‑VĂ CÂT MAI DES ÎN BRAŢELE PASIUNII VOASTRE!

ŞI TOTUL SE VA ÎNTOARCE ÎNSUTIT ÎN VIAŢA VOASTRĂ ŞI A CELOR DIN JURUL VOSTRU!

DANSAŢI, CÂNTAŢI, JUCAŢI TENIS, MERGETI LA FILME, JUCAŢI FOTBAL, PICTAŢI, SCULPTAŢI, ÎNCONJURAŢI‑VĂ DE PISICI, MERGEŢI ÎN TOATE ŢĂRILE, URCAŢI TOŢI MUNŢII!

UNEORI VA FII GREU, DAR PE DRUM VEŢI DESCOPERI O FIINŢĂ MINUNATĂ, LA CARE NICI NU VISAŢI CĂ EXISTĂ...

VOI ÎNŞIVĂ FERICIŢI!

­

­

­

Un alt fel de libertate

Cred că sunt un ‘control freek’.

Uite, nu o să mă concentrez să explic simptomele acestei ‘calităţi’.

Sunt mai interesată acum să aflu reversul ei.

Este pur şi simplu un exerciţiu de imaginaţie şi joacă cu opţiunile vieţii, poate şi un rezultat al experienţei.

 

 

Cred că un prim pas l-am facut.

Am alergie la reproşuri. Nu le consider necesare. Pe măsură ce avansăm pe drumul dezvoltării personale, aflu că reproşurile dispar.

Pe măsură ce ne împăcăm cu viaţa noastră, cu trecutul nostru, reproşurile dispar.

Pe măsură ce înţelegem oamenii, cu slăbiciunile lor, reproşurile dispar. 

Cred că poţi renunţa la control când îţi dai seama că totul trebuie să vină natural, că toate lucrurile se aşează de la sine în viaţă şi în lume.

Trebuie doar să ne urmăm inima, lucrurile pe care le iubim. Să nu forţăm relaţii, oameni, lucruri.

Doar să fim atenţi, cu inima deschisă şi aproape de pulsul vieţii. 

Să avem încredere, probabil şi credinţa noastă, fiecare cum o are.

Să avem curaj să ne arătăm aşa cum suntem.

 

Să renunţăm la tactici, strategii.

Să luăm totul aşa cum vine.

Să învăţăm să ‘let go’ repede şi complet.

 

Să înţelegem cât de mici suntem cu existenţa noastră şi ce trecătoare vieţile, preocupările noastre, rănile noastre.

Cât de puţin intenţionate au fost relele care ni s-au făcut. Cât de mici oamenii care ni le-au adus.

Să fim generoşi în iertări, înţelegători cu ceilalţi. 

Să ştim că adevăratele momente frumoase sunt cele pe care le-am trăit cu inima liberă, deschisă, cu mintea în pace şi împăcare.

Să tânjim mereu după ele, mai mult decât orice altceva. 

 

 

 

Pierdut controlul-ofer recompensă generoasă oricui îl păstrează

Poate ştiţi cum este să iubeşti ceva foarte mult.

Nu eşti prea coerent şi organizat în discursul legat de acel subiect.

Dar trebuie să iau odată taurul de coarne şi să vorbesc despre dans.

O să spun repede şi fără să mă gândesc ce simt acum, după aproximativ 7 ani de "social dancing".

Simt ce alţii cred că simt din prima.

Simt că am pierdut echilibrul pe care încercam să-l păstrez în viaţă.

Nu ştiu pentru cât timp, nu ştiu dacă e un lucru perceput ca fiind bun.

Nu ştiu de ce acum se întâmplă să simt asta.

Simt că nu mai contează banii, greutăţile, visul meu  profesional pentru care luptam aşa de asiduu.

Simt că plutesc pe un nor alb şi tot ce a fost vreodată greu în corpul meu a dispărut.

Simt că e un viciu, ştiu că e o obsesie, dar... e ok.

Simt că nu sunt singura.

Că voi dansa, frumoasă, veselă, fericită şi mai mult de acum incolo.

Simt că voi avea mulţi prieteni pe ringul de dans şi cândva dragoste.

Simt că s-au terminat cuvintele şi a început viaţa.

Şi ce-i mai important, simt că nimic nu mă va putea vreodată răni cu adevărat sau pentru mult timp.

Simt că dansez mereu, că ascult muzică mereu, nu-mi mai e teamă că pierd viaţa din jurul meu.

Căci, poate... asta e viaţa mea.

Promit o continuare cu amintiri, lecţii şi prezent pentru acest subiect.

Tot bruşte, nu prea coerente sau cronologice...

Independența

De ce?

Pentru că mă face să mă simt puternică, pentru că mă face să simt că mă descurc în orice situaţie, pentru că îmi dă aripi să încerc orice.

Pentru că nu depind de nimeni şi nimeni nu-mi spune ce să fac.

Pentru că, în esenţă, viaţa este într-adevăr a noastră şi avem puterea să facem ce vrem cu ea.

Pentru că, în esenţă, toţi ne retragem la casele noastre într-un final şi în sufletele noastre.

Iar aici nu mai avem şefi, măşti, alte autorităţi decât noi înşine.

Şi putem începe aici INDEPENDENŢA noastră.

Pentru că societatea ne-a învăţat dependenţa, dar avem în noi puterea şi nevoia să găsim şi INDEPENDENŢA.

Sunt mai calmă, mai împăcată cu mine. Ştiu că relaţiile cu cei din jur sunt autentice, nu bazate pe interese.

 

 

Cum?

Încerc să rezolv cât mai multe sarcini singură, fără ajutorul celorlalţi.

Caut soluţii pentru a rezolva probleme prin forţele mele, chiar dacă par fără soluţie sau mai uşor de rezolvat prin colaborare cu alţii.

Chiar există soluţii pentru majoritatea problemelor pe care le putem găsi noi înșine. 

Iau decizii singură şi sunt pregătită să-mi asum consecinţele.

Nu am nevoie de aprobarea celorlalţi. 

Dacă ţin cont de părerea cuiva, înseamnă că sunt de acord cu acea persoană, cu modul său de gândire. Faptul că-mi spune părerea şi ţin cont de ea, nu-mi produce discomfort, pentru că ne raportăm la acelaşi sistem de valori.

Dacă nu ţin cont de părerea cuiva, o fac pentru reversul motivelor de sus. 

Muncesc mai mult.

Dar cu drag, motivată de flexibilitatea şi libertatea pe care le aduce independenţa. 

Lucrez mereu pentru a deveni un om puternic, foarte conștient de el, de ceilalți, de realitățile vieții.

 

 

 

Ziua când m-am vindecat de trecut

Trecutul şi problemele pe care nu le lăsăm în urmă ne bântuie.

Azi mi-am dat seama cum să mă vindec de trecutul meu.

Azi mi-am dat seama că trecutul meu nu o să se repete.

Pentru că l-am disecat o grămadă, pentru că ştiu în fiecare secundă şi milisecundă ce am greşit.

Pentru că mi-a fost o lecţie prea greu de învăţat, ca să o uit vreodată.

Pentru că, sunt atâtea noi greşeli, care mă aşteaptă, nerăbdătoare, să mă înveţe viaţă.

Pentru că vreau să fac noi greşeli, să îngrop vechile răni, să trăiesc pentru azi şi mâine.

Pentru că nu mai sunt aceeaşi.

Pentru că sunt alta, mai bună, mai înţeleptă, mai calmă, mai experimentată, mai bătrână, mai deşteptă, mai conştientă.

Pentru că oamenii nu mai sunt aceeaşi, nu mai sunt nişte enigme.

Pentru că, am dezlegat un pic din misterul ce suntem noi, oamenii.

Doar un pic, cât sa-mi dea curaj să mă arunc fără frică înapoi, in minunatul joc al vieţii.

Pentru că nu a fost vina mea.
Şi multe lucruri se întâmplă din cauza, să spunem a sorţii, a vieţii, a unor lucruri pe care nu le putem schimba, care sunt mai puternice decât noi.
Din cauza vremii...din multe cauze care nu depind de noi.
Şi tot ce putem face este să le recunoaştem şi să ne descurcăm in ciuda lor.

Pentru că altfel viaţa ar fii 'no fun'.
Dacă am sta să analizăm, să ne temem la fiecare pas, am pierde tot farmecul vieţii.
Tot ce putem spera este că experienţa ne-a schimbat în bine şi suntem gata de noi aventuri.

Pentru că merit să fiu fericită.

Pentru că lupt pentru mine şi alţii mereu, merit o viaţă frumoasă şi am puterea s-o constuiesc.

Pentru că vreau azi, să las trecutul şi teama de el unde merită, în urmă.

Pentru că vreau să iau lecţiile lui, curajul, înţelepciunea şi  încrederea câştigate şi să păşesc triumfătoare, spre prezent şi viitor.

A true champion

De câte ori mă uit la patinaj artistic, am inima foarte mică.

Simt că toţi vor rata câte o figură şi simt ce tragedie este pentru ei. Se vede pe patinatori şi-mi pot închipui sentimentul. 

Dar, acum vreun an, am văzut ceva minunat la televizor.

Am văzut un patinator căruia nu-i era frică.

Şi l-am urmărit şi eu fără să-mi fie frică.

Părea că stăpâneşte şi domină patinoarul.

Părea că orice piruetă va veni, el nu va cădea.

Părea că dacă va cădea, nu va durea de loc, la mine sau la el.

Părea că este născut acolo, că trăieşte acolo, că nimic nu l-ar putea atinge vreodată, cât timp este pe patinoar.

Nu mai vreau să ştiu altceva despre el deocamdată, moderatorul a spus că trăieşte ca un om modest, din câte îmi amintesc. 

Tot ce vreau să-mi amintesc este forţa, hotărârea, pasiunea, norocul lui.

Şi cel mai mult, dorinţa de-a găsi cândva, la rândul meu, gheaţa mea. 

 

http://www.youtube.com/watch?v=dBJtNXvyWbg

Oare sunt frumoasă?

Sunt frumoasă…

Pentru că mâinile mele au învăţat să mângâie, să simtă, să vrea să cunoască.

Pentru că ochii mei au învăţat să fie tot mai blânzi, mai înţelegători, să vadă tot mai mult.

Pentru că am găsit un hobby frumos pe ringul de dans. Şi fiecare particică din mine a învăţat să danseze, pe scenă şi in viaţă, instinctiv şi ireversibil. 

  

Pentru că undeva pe drum, am piedut defectele fizice pe care le avem toţi. Pentru că acum, atunci când păşesc,  pieptul meu se îndreptă mîndru, hotărât, liniştit şi împăcat.

Pentru că păşesc sigur, respir adânc, caut răspunsuri şi vreau să fac bine.

Pentru că gândurile frumoase şi visele mă fac magică uneori.

Pentru că oamenii din jurul meu cred in mine.

Pentru că ştiu că va fii bine, pentru că şi tu poţi vedea in ochii mei că totul va fii bine.

Pentru că zâmbetul şi râsul meu sunt cele mai frumoase lucruri din lume şi le vei dori mereu.

Pentru că nu este nimic mai frumos decât un suflet curat.  

Sunteţi frumoase...

Pentru că sunteţi iubite, mame, prietene, soţii care se dăruiesc cu pasiune, se dedică şi-şi sacrifică sănătatea, silueta, timpul, viaţa celor dragi.

Sunteţi frumoase pentru că nu ştiţi că sunteţi frumoase. 

Suntem frumoase...

Pentru că cine cunoaşte frumuseţea, o va vedea in noi.